A aprins o lumânare albă
Şi mi-a luminat sufletul!
De ce plângem
Când trebuie să ne bucurăm?
De ce întoarcem spatele
Când trebuie să deschidem braţele?
De ce ne astupăm urechile
Când muzica trebuie să ne inunde?
De ce închidem ochii
Când vedem lumina?
De ce ne înghiţim vorbele
Când avem ce spune?
De ce nu mirosim floarea
Care se deschide pentru noi?
De ce ne temem
Că pierdem Iubirea?
EA este-n noi
Chiar dacă ne vindem sufletul!
E curcubeul pe care-l aude orbul,
Muzica pe care-o vede surdul,
Poezia pe care-o dansează mutul,
Sculptura pe care-o cântă şchiopul,
Hora-nvârtită de versurile ciungului…
E lacrima rouă
Flacără a lumânării,
Albă, mereu albă,
Ce-mi va lumina veşnic
Sufletul…
TU.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu