Vis de Craciun

Sa am o casa intr-un virf de munte...
Sa ninga mult si lin a pace si uitare.
Un brad mare la poarta si unul mic in curte,
Doar linistea sa-mi fie motiv de ingrijorare.
Sa arda focu-n soba si sa privesc la foc…
In mina imi tin cana - cafeaua e fierbinte …
Nu mai exista teama, nesansa, nenoroc
In lume e Craciunul… traiesc momente sfinte!
Privirea-n ruga muta se-ndreapta catre cer…
Nu vreau colindatorii sa bata-n usa mea.
Doar lupii as vrea sa-mi urle la geamuri “leru-i ler”…
Sa am un brad in curte, eu nu l-as mai taia.
I-as pune doar beteala si-n virf de tot… o stea.

ULCIORUL

Cum, sa raman aicea singur, podoaba mea de crini si lauri?
Cand pentru vin si pentru tine mai am in san un pumn de aur.

Hai, vin’ sa ne-adapam tristetea si setea cea far’ de-alinare
Cu vin stravechi de pergamute la hanul din rascucea-n zare.

Stii tu, frumoaso, ca ulciorul din care bei infrigurata
L-a faurit candva olarul din tarna unui trup de fata?

L-a faurit candva olarul cel stapanit de Duhul Rau
Din tarna unui trup de fata frumos si cald ca trupul tau.

Imbalzameaza-te, iubito, ca un altar, cu mirodenii
Cat ochii plini iti sunt de lacrimi, cat zarea-i plina de vedenii,

Atat cat drumurile vietii mai au pe margini bucurii,
Caci maine in zadar vei bate la porti de suflete pustii.

Iubeste-ma acum, caci anii de nazuinti ne-or pune frauri
Iar zilele vietii noastre se duc ca undele pe rauri.

Iar trupul tau ce-mi este astazi cel mai dorit dintre limanuri,
Va fi un biet ulcior din care vor bea drumetii pe la hanuri.

Asfintit

Luase foc orizontul,
Si aprinsese chiar si marea.
Totul e rosu-n jur,
Oameni, cladiri, copaci.
E straniu si apasator,
De parca toate-asteapta
Sa se aprinda iar si iar
Sa arda pana-n temelii
Si sa se faca jar.
Inima-mi s-a aprins si ea,
De dor de tine doar, nu altceva.
De dor de-al tau sarut,
De dor de ochii tai.
Si nu pot stinge focul
Pana n-am sa te vad cumva,
Dar nu in vis, himera,
Aievea vreau sa fii.
Sa pot sa-ti mangai fruntea
Si sa te strang in brate.
Sa-ti simt suflarea calda
Si pieptul cum framanta
Doar de dorinti nebune,
Dar tainice si-adanci.

Mai adanc decat mine in mine este gandul!Un om traieste prin gand,pentru un gand...dar gandul nu-si capata realitatea decat prin fapta!


S-a lasat amagitoare noaptea
Cuprinsa de-un intuneric ametitor.
Se joaca si luna, imi mangaie chipul
Sperand sa-si alunge singuratatea.
E trista de veacuri , ….desi lumineaza .
Asemeni unui zambet ce-ascunde sute de lacrimi.

Visez in tacere, astern ganduri si soapte,
Ma simt abandonata in tristete
Incerc sa respir, dar imi lipseste aerul,
As vrea sa ascult, dar nu inteleg tacerea.
Unde esti, sa pot zbura ???
Un suflet ce-i singur nu oglindeste nimic
Fara parfum, degeaba si floarea…

Stiu ca ma cauti, am aripile frante…
Grea e magia cand crezi doar in ea.
De ce nu te-apropii ? Strange-ma-n brate !
Arata-mi lumina, acopera-mi ochii
Mangaie-mi buzele ce parca suspina,
Otraveste-ma cu dulceata, am sa mor pentru tine

Sopteste-mi dorinte, doreste-ti in soapta,
Iubeste, alinta, saruta , priveste…
Traieste prin mine, suspina, zambeste…
Alunga-mi amarul, uita de lume
De pasii tristi ai singuratatii.
Ecoul lor apasator imi inunda timpanele

Amortind sufletul….
Am ramas doar o flacara-n vant
Si dor mi-e de tine. Arata-te-odata !
Mai mult decat viata , atat te-as iubi.

Arta de a iubi

Intreaga noastra viata este un vis.Noi traim intr-o fantezie si tot ceea ce stim despre noi nu reprezinta altceva decat propriul nostru adevar.Adevarul nostru personal nu este si adevarul altor persoane,lucru valabil inclusiv pentru iubitele sau iubitii nostrii.
Viata este alcatuita din vise-un numar nesfarsit de vise care se schimba la infinit.Visele au tendinta de a se dizolva,ceea ce explica de ce uitam atat de usor.
Orice om are un vis personal al vietii,care difera complet de visul altor oameni.Noi visam in functie de convingerile pe care le avem si ne modificam visul in functie de felul in care judecam sau in care suntem victimizati.De aceea,visele unui om nu seamana niciodata cu visele altcuiva.Intr-o relatie,noi putem pretinde ca suntem la fel,ca gandim la fel,ca simtim la fel,ca visam la fel,dar acest lucru este absolut imposibil.Orice relatie este alcatuita din doi visatori care au vise diferite.Fiecare visator isi viseaza visul in felul sau propriu.De aceea,este important sa acceptam diferentele care exista intre doi visatori,sa ne respectam reciproc visele.
Noi putem avea mii de relatii simultan,dar fiecare dintre ele se stabileste intre doua persoane si numai intre doua.Eu am o relatie cu fiecare din prietenii mei,dar cu fiecare in parte,nu cu mai multi simultan.
In functie de felul in care viseaza doi oameni,ei creeaza directia acelui vis comun pe care il numim RELATIE.Orice relatie pe care o avem-cu mama,cu tata,cu fratii,cu prietenii-este unica,intrucat noi visam astfel cate un mic vis comun cu fiecare dintre acestia.Orice relatie capata viata din cauza celor doi parteneri.
La fel cum corpul este alcatuit din celule,visele sunt alcatuite din emotii.Exista doua surse principale din care provin aceste emotii-una este TEAMA si toate emotiile care se nasc din teama,iar cealalta este IUBIREA si toate emotiile care se nasc din iubire.
IUBIREA NU PRESUPUNE NICI UN FEL DE OBLIGATII. Teama este caracterizata in primul rand de obligatii. Atunci cand mergem pe calea fricii, facem tot ceea ce facem pentru ca trebuie sa facem acest lucru, si ne asteptam ca si ceilalti oameni sa faca anumite lucruri pentru ca trebuie sa le faca. Noi avem obligatii, iar atunci cand avem posibilitatea, ne opunem lor. Cu cat opunem mai mult rezistenta, cu atat mai mult suferim. Mai devreme sau mai tarziu, noi incercam sa scapam de aceste obligatii. Pe de alta parte, iubirea nu opune nici un fel de rezistenta. Atunci cand iubim, noi facem tot ceea ce facem pentru ca dorim sa facem acest lucru. Orice actiune a noastra devine o placere; este ca un joc care ne amuza.
IUBIREA NU ARE ASTEPTARI. Teama este plina de asteptari. Atunci cand te temi, faci tot ceea ce faci pentru ca te astepti sa fii nevoit, dar te astepti ca si ceilalti sa faca acelasi lucru, asa se explica de ce teama raneste atat de usor, in timp ce iubirea nu raneste pe nimeni. Noi avem asteptari, iar daca acestea nu se implinesc, ne simtim raniti – nu ni se pare drept. Ii condamnam pe cei din jur pentru ca nu ne-au implinit asteptarile. Cine iubeste nu are asteptari. El face ceea ce face pentru ca doreste si nu este deranjat daca alti oameni nu doresc sa faca la fel, caci el nu interpreteaza faptele altora la modul personal. Intrucat nu se asteapta sa se intample ceva anume, daca lucrul respectiv nu se intampla nu se simte deranjat. Orice s-ar intampla, el nu sufera, caci tot ceea ce se intampla este in regula pentru el. Asa se explica de ce indragostitilor viata li se pare in roz; ei nu se asteapta ca partenerii lor sa faca ceva anume si nu simt obligatii fata de acestia.
IUBIREA ESTE BAZATA PE RESPECTUL RECIPROC. Teama nu respecta pe nimeni, nici macar pe sine. Daca imi pare rau pentru tine inseamna ca nu te respect, ca nu te las sa iei propriile tale decizii. Cand eu iau deciziile in locul tau, inseamna in mod evident ca nu am incredere in tine. Lipsa respectului conduce automat la tentative de a controla viata celuilalt. In marea majoritate a cazurilor, atunci cand le spunem copiilor nostrii cum sa isi duca viata, noi facem acest lucru pentru ca nu ii respectam. Ne pare rau pentru ei si incercam sa facem in locul lor ceea ce ar trebui sa faca ei insisi. Daca nu ne respectam pe noi insine ne va parea rau pentru noi, ni se va parea ca nu suntem destul de buni ca sa reusim in aceasta lume. Cum ne-ar putea respecta altii in aceste conditii? Atunci cand spunem: “Bietul de mine, nu sunt suficient de puternic, nu sunt suficient de frumos, nu sunt suficient de inteligent, nu am cum sa reusesc”, inseamna ca nu avem nici un pic de respect pentru propria noastra fiinta. Autocompatimirea se naste din lipsa respectului de sine.
IUBIREA ESTE NEMILOASA, EI NU-I PARE RAU PENTRU NIMENI; IN SCHIMB, ESTE PLINA DE COMPASIUNE. Teama este foarte nemiloasa; celui care se teme ii pare rau pentru toti cei din jur. Lui ii pare rau de altii pentru ca nu ii respecta, pentru ca nu ii crede suficient de puternici pentru a reusi. Pe de alta parte, iubirea respecta de toata lumea. Cine iubeste pe altcineva crede ca acesta poate reusi prin propriile sale forte. El crede ca acesta este suficient de puternic, de inteligent, de bun pentru a-si stabili propriile sale decizii. Nu se gandeste in nici un caz sa ia decizii in locul celuilalt. Evident, daca acesta din urma da gres, el ii intinde mana, il ajuta sa se ridice si ii spune:”Continua. Mai devreme sau mai tarziu vei reusi, sunt convins de acest lucru”. Aceasta inseamna compasiune, care nu are nimic de a face cu mila. Compasiunea se naste din respectul reciproc si din iubire; mila se naste din teama si din lipsa de respect.
IUBIREA ESTE COMPLET RESPONSABILA. Teama evita responsabilitatea, dar asta nu inseamna ca ea nu este responsabila pentru faptele ei. Încercarea de a evita responsibilitatea este una dintre cela mai mari greseli pe care le facem, caci orice actiune are anumite consecinte. Daca facem o anumita optiune, noi vom obtine un anumit rezultat sau o anumita reactie. Chiar daca nu luam nici o decizie, tot vom obtine un rezultat sau o reactie. Intr-un fel sau altul, noi vom ajunge sa experimentam toate consecintele propriilor noastre actiuni si decizii. De aceea, oamenii sunt complet responsabili pentru actiunile lor, chiar daca nu doresc sa fie. Chiar si atunci cand alti oameni incearca sa plateasca in locul nostru, tot vom ajunge sa platim si noi, dar atunci vom plati dublu. Cand altcineva incearca sa fie responsabil in locul nostru, el nu face altceva decat sa amplifice drama.
IUBIREA ESTE INTOTDEAUNA AMIABILA. Teama este intotdeauna lipsita de amabilitate. Ea ne umple de obligatii, de asteptari, ne invata sa nu ii respectam pe cei din jur, sa evitam asumarea responsabilitatii si sa ne para rau pentru altii. Cine s-ar putea simti bine in asemenea conditii? Tot ce se petrece in jurul nostru ne agreseaza, ne infurie, ne intristeaza, ne face sa ne simtim gelosi sau tradati.
Mania nu este altceva decat o alta masca a fricii. La fel si tristetea, gelozia si celelalte emotii care se nasc din teama si care creeaza suferinta. Cine sufera de aceste boli nu poate fi amabil, nu poate sa pretinda ca este bun. Cand nu esti fericit nu ai cum sa te simti bine, deci sa fii bun cu altii. In schimb atunci cand te afli pe calea iubirii nu ai obligatii sau asteptari, nu-ti pare rau pentru tine sau pentru partenerul tau, totul iti merge bine, iar zambetul nu te paraseste nici o clipa. Esti fericit, deci te simti bine, iar aceasta stare se revarsa in mod natural asupra celor din jur. Iubirea este intotdeuna amabila, iar bunatatea ei conduce la generozitate si ajunge sa deschida toate usile. Da, iubirea este generoasa. In schimb, teama este egoista. Cine se teme se gandeste intotdeauna la el. Egoismul inchide toate usile.
IUBIREA ESTE NECONDITIONATA. Teama impune o mie de conditii. Cine se afla pe calea fricii iubeste pe altcineva numai daca acesta il lasa sa ii controleze viata, daca se poarta bine cu el, daca se suprapune cu imaginea pe care si-a creat-o despre el. Si cum nimeni nu se poate suprapune vreodata perfect peste imaginea create de altcineva pentru el, acesta il judeca, iar el se va simti vinovat. Atunci cand ne cream o anumita imagine despre altii iar acestia nu corespund, noi ne simtim rusinati, stanjeniti, enervati, si nu avem deloc rabdare cu ei. Este imposibil sa te porti cu adevarat frumos cu altcineva in aceste conditii. Cine iubeste o face neconditionat, fara justificari. Noi iubim pe altcineva asa cum este si il lasam sa fie cel ( sau cea) care este. Daca nu imi place cum este o femeie , nu are rost sa stau langa ea; asa cum doresc eu sa fie. Noi nu avem dreptul sa incercam sa schimbam pe nimeni, la fel cum nimeni nu are dreptul sa incerce sa ne schimbe pe noi. Daca ne vom schimba vreodata, o vom face pentru ca asa ne dorim noi, pentru ca ne propunem sa renuntam la suferinta.
Cei mai multi oameni isi traiesc viata pe calea fricii. Ei stabilesc relatii, dar numai pentru ca asa cred ei ca trebuie. Atunci cand intra intr-o relatie, ei au un million de asteptari, deopotriva din partea partenerului/partenerei de cuplu si din partea lor. Toate dramele si toate suferintele relationale se nasc din cauza faptului ca oameni folosesc canalele de comunicatie care existau deja inainte ca ei sa se nasca. Ei se judeca si se victimizeaza reciproc , se barfesc unii pe altii, cu prietenii sau cu alte persoane , de multe ori in locuri sordide, cum ar fii un bar. Ei isi invrajbesc propriile rude si chiar se bucura de acest lucru. Acumuleaza astfel otrava emotionala, pe care le-o transmit apoi copiilor lor. “ Uite ca mi-a facut taica-tau. Sa nu te porti niciodata ca el. Toti barbatii sunt asa, toate femeile sunt pe dincolo”. Asa este educatia pe care o dam oamenilor pe care ar trebui sa-i iubim cel mai mult, propriilor nostrii copii, prietenilor nostri, partenerilor nostri de viata.
Pe calea fricii exista atat de multe conditii, atatea asteptari si atatea obligatii incat noi ajungem sa cream o sumedenie de reguli numai pentru a ne proteja impotriva durerii emotionale. Adevarul este ca nu ar trebui sa existe nici un fel de reguli. Aceste reguli afecteaza calitatea canalelor de comunicatie dintre noi, caci cine se teme se minte. Daca te astepti ca eu sa ma port intr-un anumit fel, eu ma voi simti obligat sa ma port in acest fel, dare eu nu sunt asa. Daca ma port asa cum sunt eu , tu te vei simti ranit, te vei infuria pe mine.de aceea, prefer sa te mint, caci ma tem de judecata ta. Ma tem ca vei da vina pe mine, ca o sa ma condamni, ca o sa ma pedepsesti. Si de fiecare data cand iti vei reaminti, ma vei pedepsi din nou, pentru aceiasi gresala comisa candva.
Nu se poate vorbi de justitie decat pe calea iubirii. Daca faci o gresala, platesti o singura data pentru ea, si daca te iubesti cu adevarat, inveti ceva din greseala comisa. Pe calea fricii nu exista dreptate. Cine greseste plateste de o mie de ori pentru gresala comisa. Aceasta tactica da nastere unui sentiment de nedreptate si creeaza multe rani emotionale, care vor conduce mai devreme sau mai tarziu la esec. Oamenii fac o drama din orice, inclusiv din lucruri absolut minore. Aceste drame reprezinta esenta relatiilor specifice iadului, iar explicatia este ca ele au la baza teama.
Orice relatie este alcatuita din doua jumatati. Jumatate sunteti chiar dumneavoastra, iar cealalta jumatate este fiul, fiica, tatal, mama, prietenul sau partenerul/ partenera dumneavoastra de cuplu. Intr-o relatie, nimeni nu este responsabil decat pentru propria sa jumatate, nu si pentru cealalta. Nu conteaza cat de apropiat sunteti sau cat de puternica este iubirea dumneavoastra pentru cealalta jumatate; cert este ca nu aveti cum sa fiti responsabil pentru felul in care gandeste celalalt. Acesta este adevarul. Cum procedam insa noi? Noi ne asumam responsibilitatea pentru cealalta jumatate si asezam astfel relatia noastra pe bazele fricii, ale dramei, ale razboiului controlului, adica ale iadului.
Razboiul controlului, specific oamenilor, se datoreaza faptului ca acestia nu se respecta reciproc. Adevarul este ca noi nu stim ce este iubirea. Relatiile dintre noi au la baza egoismul, nu iubirea. Singurul lucru de care avem nevoie sunt acele doze mici care ne fac sa ne simtim bine. Lipsa respectului conduce la razboiul controlului, caci fiecare partener se simte responsabil pentru celalalt. Eu nu te pot controla pentru ca nu te respect. Ma simt responsabil pentru tine, caci orice te afecteaza pe tine ma va rani pe mine mai devreme sau mai tarziu , si doresc sa evit durerea. Daca vad ca tu nu esti responsabil la randul tau, te voi bate la cap in toate felurile posibile astfel incat sa devii responsabil, dar “ responsabil” din punctul meu personal de vedere. Asta nu inseamna ca punctul meu de vedere este corect.
Asta se intampla atunci cand mergem pe calea fricii. Lipsa respectului ne face sa ne comportam ca si cum celalalt nu ar fii suficient de bun sau de destept ca sa-si dea seama singur ce este bine si ce este rau pentru el. Pornim de la premisa ca celalalt nu este suficient de puternic pentru a-si asuma singur responsibilitatea pentru propria sa persoana. Noi preluam controlul si spunem:” Lasa-ma pe mine sa am grija de tine”, “Fa cutare lucru sau nu fa cutare lucru”. Ne reprimam astfel jumatatea si incercam sa preluam controlul asupra intregii relatii, care mai este rolul tau? Nici o relatie nu poate functiona in acest fel.
Daca acceptam rolul celeilalte jumatati, noi putem crea impreuna si ne putem bucura de cel mai frumos vis. Nu trebuie sa uitam insa ca cealalta parte are propriile ei vise , propria ei vointa , iar noi nu-i putem controla visele,oricat de mult am incerca.De aceea,avem o singura optiune-putem fie sa cream un conflict,adica un razboi al controlului,fie ca devenim un partener si sa formam impreuna o echipa.Daca intre noi nu exista conceptul de echipa,conflictul este inevitabil.Daca veti privi relatia dumneavoastra de cuplu ca pe o echipa,ea se va imbunatati pe loc.
Cine merge pe calea iubirii daruieste mai mult decat primeste.Evident,el se iubeste suficient de mult pe sine pentru a nu le permite oamenilor egoisti sa profite de el.Asemenea oameni nu doresc sa se razbune,dar sunt suficient de fermi de la inceput.Ei ii spun partenerului lor-,,Nu-mi place sa profiti de mine,nu suport lipsa de respect sau de amabilitate.Nu am nevoie sa fiu abuzat verbal,emotional sau fizic.Nu-mi place sa te ascult injurand tot timpul.Asta nu inseamna ca eu sunt mai bun decat tine,dar iubesc frumusetea,imi place sa rad,sa ma distrez,sa iubesc.Nu sunt egoist,dar nu-mi place sa am tot timpul alaturi o victima.Asta nu inseamna ca nu te iubesc,dar eu nu-mi pot asuma responsibilitatea pentru visele tale.Daca vrei sa ramai alaturi de mine,Parazitului tau ii va fi greu sa reziste,caci nu am de gand sa reactionez la necazurile tale inventate”.
Aceasta atitudine nu are nimic de-a face cu egoismul,ci este consecinta fireasca a iubirii de sine.Egoismul,controlul si teama sunt capabile sa ruine orice relatie.Generozitatea,libertatea si iubirea sunt capabile sa creeze cea mai frumoasa relatie intre toate-o relatie de iubire fara sfarsit.
Arta iubirii incepe cu noi insine.Primul pas consta in a deveni constienti,in a intelege adevarul potrivit caruia fiecare om isi viseaza propriul vis.Cine intelege acest lucru,devine responsabil pentru partea sa din relatie,adica pentru el insusi.Stiind ca este responsabil pentru partea sa de relatie,el o poate controla cu usurinta.Nu are insa nici un rost sa incerce sa controleze si cealalta parte a relatiei.Daca il/o respectam cu adevarat,noi vom intelege ca partenerul/partenera noastra,sau prietenul,fiul,mama,toti sunt pe deplin responsabili pentru jumatatea lde relatie.Daca vom sti sa respectam cealalta jumatate,relatia noastra nu va fi niciodata caracterizata de conflicte.Noi nu vom avea parte de un razboi in families au cuplu.
Mai departe,daca intelegem ce insemna iubirea si ce inseamna teama,putem deveni constienti de felul in care ne comunicam visul altor persoane.Calitatea comunicarii nostre depinde de optiunile pe care le facem in fiecare moment,de racordarea corpului nostrum emotional la vibratia iubirii sau la vibratia fricii.Chiar daca ne aflam pe calea fricii,prin simpla constientizare a acestui lucru,noi putem sa schimbam vibratia pe cea a iubirii.Este o optiune personala.
In sfarsit,daca intelegem faptul ca nimeni altcineva nu ne poate face sa fim fericiti decat noi insine,si ca aceasta fericire este rezultatul iubirii care emana din fiinta noastra,vom putea atinge maiestria in cea mai mare arta a omului,Arta Iubirii.
Noi putem vorbi despre iubire si putem scrie o mie de carti despre ea,dar iubirea difera pentru fiecare om in parte,caci ea trebuie mai intai experimentata.Iubirea nu este un concept,ci o stare de fapt,o modalitate de a actiona.Singura cale de a atinge starea de fericire este iubirea in actiune.Singura cale care conduce la suferinta este teama de actiune.
Singura cale prin care putem atinge maiestria in iubire este sa practicam iubirea.Nu este nevoie sa o justificam sau sa o explicam;este suficient doar sa o practicam.Practica este cea care creeaza indragostitul/a.
TOT CE STIU DESPRE IUBIRE,ESTE CA IUBIREA E TOTUL.

Stiu ca ti-e teama.......stiu ca incerci sa te ascunzi pana si de tine uneori...stiu ca ti-e imposibil sa intelegi de ce te fac sa simti indiferent de timp,de spatiu sau de culoarea mastii pe care o porti in functie de ocazie.
Stiu deasemenea ca oricat ti-ai dori,niciodata nu o sa ajungi sa ma cunosti....ca atunci cand ploua gandurile ti se aduna spre mine,ca mirosul unei flori sau acordurile unei melodii te imping spre visare...stiu ca ma cauti in privirea oricarei femei desi nu vrei asta dar o faci totusi....stiu ca culoarea sentimentelor tale se schimba zi de zi desi raman aceleasi...stiu ca ti-e imposibil sa nu visezi spre femeia aceea care sa cuprinda in ea inca alte o mie de femei...stiu ca ti-e dor...desi fericirea sta in palmele tale.....stiu ca viata ta linistita desi pare de neclintit e mereu zguduita de un alt Vis...stiu ca Eu,Necunoscuta poate...iti lipsesc oricat de fericit esti....pentru ca Eu sunt Tu....la fel cum Tu esti EU...si nimeni,nici macar noi nu putem schimba asta...
Cateodata.nici macar ...nu intelegem...dar,poate e mai bine asa!?

Gândul tău zboară? Dorinţe tu ai? Plăceri, tu simţi? Iubire, tu vrei? Îmi scărţăie creierul de la fragmentarea algoritmilor ce îţi conduc viaţa. Negreşit eu iţi zic că ţi-ai ales pe invers prezentul. Dar ştiu, te cred, căci nu e vina ta. Nu e nici viaţa ta! O viaţă se trăieşte, iar tu conservi tot. M-aş răzbuna pe toţi, dar tot degeaba ar fi. Măcar de aş avea să-ţi dau un zâmbet. Dar îl refuzi fără să ştii cum e. Te simt încătuşat de conservare. Nu e nimic ce nu poţi face. Iubeşti! Iar dacă nu, atunci conservă-te odată! Păreri ce nu contează, gânduri ce se aud, nu le pot asculta şi nici nu le pot vedea. Şi totuşi, eşti perfect! Oare aşa-i iubirea? Oare greşesc că nu renunţ? O fi ambiţia de-a te-nvăţa să trăieşti mai puternică decât ceea ce simt? Iar ochii tăi… stau la pândă după mine şi te plâng, fără ca şeful hotărât din tine să-i asculte doar odată. Îmi e greu. Sunt confuz, sunt hotărât, sunt om şi sunt greşit de fel, dar nu pot să îţi semnez sentinţele la repetenţă. Pur şi simplu nu pot. Şi nici nu cred că vreau.

Dau drumul gandurilor mele hoinare tarziu in noapte..., cercetand dileme fara iesire..., cautand raspunsuri la nesfarsite intrebari, care par sa nu vina vre-odata...., dar pe care nu incetez sa le caut...

Nu te speria de gesturile mele,
Tu cel care mă vezi,
Oricât de aprigă mi-ar fi mişcarea.
Fii înţelept şi bucură-te.
Eu sunt asemenea elicei avionului,
Neputincioasă până-i poţi vedea rotirea -
Ucigător este doar locul paşnic unde
Elicea avionului se-nvârte invizibilă.
Tu teme-te numai de spaţiu-n care
Îţi pare cum că nu exist, şi plângi
Numai în vântul transparent care m-ascunde.

Am plans
Am ras
Am invatat
Si-am iertat
Chiar si asa
In mintea mea
Existi!!!

Frunzele...

Nu mă-treba nimic in toamna asta
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am,
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram…

Fă focul si preumblă-te prin casă
Fără să spui nimic, nici un cuvânt…
Vreau să mă simt la tine ca acasă
inseraţi etichete aldine
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt…

Invăluită-n straie de culcare
Aşează-mi-te-alaturea c-un ghem
Si deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele sub pasi, cum gem…

Fereşte-mă in preajma ta de vasta
Urgie-a toamnei care bântuie…
Si nu mă intreba in noaptea asta
De ce mă inspăimântă frunzele…(

Zambeste-mi

,,Aş vrea
într-o zi mohorâtă
să-mi zâmbeşti
şi să te gândeşti
că în acea clipă
ochii mei îţi pictează chipul
cu acuarela irişilor.
Aş vrea să răsufli o şoaptă
care să-mi azvârle
pictura din ochi
în subteranele sufletului.
Apoi, să te păstrez acolo
pentru ziua în care
va fi senin afară
iar chipul tău
se va ofili
de zâmbete,
de viaţă."

COSMAR COTIDIAN

Am descoperit ca-n fiecare om bunatatea , sta la brat cu rautatea.
Sinceritatea se ascunde uneori sub valul fasitatii teatrale
Am cautat doar intelegere, si -am dat de nepasare,
Si m-am infuriat enorm pe cei ce imi calcau demnitatea in picioare!

Iubirea mult cantata, era un moft , o gluma
O pierdere de timp , doar vorbe aruncate-n vint
Ce nu produc nimic , este doar un cuvint
Ce s-a ascus sfios in firele de huma.

Cosmarul risipit ma face sa percep
Ca si in mine zace nepasarea
Ca pot fi rea , zambind printre injuraturi
Ca ma aseman Iudei cu ale mele saruturi.

E trist , si de aceea vreau uitarea, vreau sa fiu eu , asa cum ma stiam
Vreau sa ma bucur , sa rad ,sa cant , sa sper
Sa -nalt o ruga sincera Celui ce sta in Cer
Pentru iertarea mea si-a lor ....

Eu sunt linistea ta...

Tu eşti o furtună, dar cu liniştea mea
Te acopăr în noaptea prea rece
Mã-nconjori plin de ceaţã doar cu dragostea ta
Şi mã doare crunt timpul ce trece

Printre valuri te pierzi dar eu ştiu sã te simt
Şi-ţi aştern ţãrmul meu la picioare
În furtuna-ţi nebunã te acopãr cu-alint
Iar din beznã te-mping cãtre soare

Dar când zile-or veni şi vei fi prea sãrac,
Iar eu vis îţi voi fi de departe
Am sã-ncerc doar în stropi de iubiri sã te-mbrac
Eu sunt liniştea ta.... Tu mi-eşti noapte....


Te iubesc..

Un inger...

Un inger mai fost si un inger vei fi,
Vei zbura in calea inimii,
Ochii tai plutind ca intr-o mare,
Linistita si plina de soare.
Esti un nor din cerul albastru,
Un inger plutind in vazduhul sihastru,
Ai aparut din rai plina de lacrimi.
Din cerul plapand fara margini.
Insa mereu voi fi langa tine,
Sa iti aduc vise senine.

O noapte amara,plina de durere,
De vei avea,voi fi langa tine sa iti ofer placere.
Cand stelele vor cadea peste tine,
le voi da la o parte,si te voi lua cu mine.
Daca marea te va inghiti,
Voi veni si o voi opri,te voi scoate la suprafata,
Sa iti aduc fericire in viata.

Cand luna nu va mai straluci,
Cand lumina in ghearele noptii va fi,
Cand luna pe tine te va alunga
Voi fi acolo si langa tine voi sta.
Cand vei ramane singura-n noapte,
Voi fi acolo sa iti aduc dulci soapte,
iti voi arata calea spre lumina,
Soptind incet spre fata senina.
Sa iti arata dragoste si fericire,
Sa iti deschid drumul spre iubire.
Dar pentru mine vei fi,
Un inger la carma inimi

Noapte buna, ingerul meu !...in linistea noptii ... m-am ghemuit intr-un colt din suflet...incercand sa tac...mi-e dor sa-mi atingi cu un sarut ...gandurile...mi-e atat de dor ...ca as evada din mine !...mi-e atat de dor ....incat simt buzele cum plang dupa priviri neintalnite...dupa soapte nerostite...as vrea sa ating cerul ...si lumea sufletului s-o ating ,in timp ce lacrimi curg ...peste amintiri ,asculta-mi sufletul ...il auzi ? auzi cum picura iubire in sufletul tau ?...
Noapte buna ! iubitul meu...noapte buna!...Luna sa te mangaie cu razele ei frumoase,iar dragostea si iubirea sa-ti sarute sufletul...lasa-mi mie tot ce doare...lasa-mi mie izvorul de lacrimi de dor ...lacrimi de iubire...somn usor ! suflet nevazut...imi ascult inima ...pentru ca ratiunea nu conteaza atunci cand iubesti... te iubesc cu toata suflarea, cu zambetele si lacrimile vietii mele...

...iubesc.In tot sufletul meu exista dragoste.Cand inchid ochii e multa lumina, cand ii deschid orice zi e duminica-dimineata, cu soare, cafea,clatite.
...cand zambesc, lucrurile imi zambesc inapoi.
...tot ce ating cu privirea se minuneaza si ma minuneaza.
Daca iubesti, ai ochi pentru iubire.Daca nu iubesti, ai nevoie de cineva care sa-ti stranga mana, sa-ti spuna ca exista, ca ii e dor de tine chiar daca nu te cunoaste asa cum ai vrea tu.
....asculta...undeva bate cealalta inima a ta.

-intre patru ochi cum e?
-tensiune, discretie, echilibru, senzatie...
-ai ceva de spus?
- intre patru ochi!
paradox...
din ochi curge iubirea.lacrimi dulci.
in ochi se aduna tristetea.sare amara.
in ochi ne oglindim ce avem.in ochi ne ascundem si ce nu avem.
ochii sunt cei care vad...stam cu ochii treji si cand dormim...
ochii decid daca inima a murit.inima e moarta cand ochii nu mai vad.
daca ma privesti din profil un ochi va fi al tau, vesnic, iar celalalt al meu...
cei care vad nu stiu sa priveasca intotdeauna... cei care privesc prea mult nu stiu sa mai vada!

Lacrima mea

A aprins o lumânare albă
Şi mi-a luminat sufletul!
De ce plângem
Când trebuie să ne bucurăm?
De ce întoarcem spatele
Când trebuie să deschidem braţele?
De ce ne astupăm urechile
Când muzica trebuie să ne inunde?
De ce închidem ochii
Când vedem lumina?
De ce ne înghiţim vorbele
Când avem ce spune?
De ce nu mirosim floarea
Care se deschide pentru noi?
De ce ne temem
Că pierdem Iubirea?
EA este-n noi
Chiar dacă ne vindem sufletul!
E curcubeul pe care-l aude orbul,
Muzica pe care-o vede surdul,
Poezia pe care-o dansează mutul,
Sculptura pe care-o cântă şchiopul,
Hora-nvârtită de versurile ciungului…
E lacrima rouă
Flacără a lumânării,
Albă, mereu albă,
Ce-mi va lumina veşnic
Sufletul…
TU.

Sa nu te-ncrezi!

Sa nu te-ncrezi, te rog fierbinte
In roua de pe flori.
Dar nici in dulcile cuvinte
A celor muritori.
Sa nu te-ncrezi in ce straluce
Si pare-asa frumos,
Frum`setea trece si se duce
Ca tot ce-i de prisos.
Sa nu te-ncrezi in vrabioara
Ce-ti bate iarna-n geam,
O vei primi, dar, primavara
Te va lasa orfan.
In vantul care sufla rece
Si-n praful ce il vezi,
In umbre si in tot ce trece,
Iti spun, sa nu te-ncrezi.
Sa nu te-ncrezi prea mult in altii,
Chiar daca te iubesc.
Adeseori pana si fratii
La greu te parasesc.
Sa nu te-ncrezi nici chiar in tine
Sau in frumosu-ti dar.
De cate ori vrand sa faci bine
Te-ai inselat amar?

E noapte si visez....................

Cand in coltul cald al ochiului imi plange un strop de tristete, incerc sa-l absorb in ochi de teama sa nu ma innorez.
Cand imi cade agale capul in palme incerc sa desenez o harta a amintirilor ce ma duce in gara clipelor fara nume.
Cand mi se taie respiratia, transpir cu un nod in gat si simt ca vreau sa imi inchizi gura cu buzele tale si sa ma inec cu aburul din tine.

Cand ma tem ca asta e ultimul minut pe pamant, ametesc si sarut crinul alb pe care l-am protejat cu sute de mangaieri.
Cand gem de singuratate, ma inteapa inima asa cum ma agita furia unei rataciri.
Cand sunt convinsa ca m-ai salvat de ritmul meu obosit, ma racesc toata, inchid ochii si ma vad mireasa intr-o ruina care rezista contra furtunii.

Cand tremur ca un balon de sapun purtat de un curent, iau pulsul unui vis si imi promit ca maine ma intorc la tine, unde rasaritul inseamna un cadou.
Cand adorm, imi danseaza somnul pe tarmul congelat pe care tu m-ai facut muza.
Cand rad, ma dedic zborului unui pescarus si ma grabesc sa ajung acolo unde stiu ca te duci tu.

Cand mi-e dor sa ma joc revad marea pe care nu am putut sa o cuprind in ochi.
Cand revad stralucirea de gheata retraiesc momentul in care marea s-a mai sarat cu o lacrima. Cand ma plang de o durere de picioare stiu ca praful din vant s-a ridicat in urma mea cand am ravnit la malurile pe care mi-am recapatat 20 de ani.

Cand umbra unei zile sterge singuratatea unei vieti in care nu mi-am gasit casa incep sa inchid ochii peste tot. De pe muntele de scoici pe care le-am adunat din palma ta ,dau drumul unui zambet !.

Ma imprastii peste valuri si cutreier locurile in care am sfintit o poveste de dragoste. Tu te vei trezi, iar eu te voi face sa crezi…Voi fi pretutindeni sa-ti spun ca te iubesc.
Peste tot unde m-ai invatat sa sper…sa daruiesc. Nimic nu mai e la fel, mai ales de cand am sarutat lacrimile ingerilor. Si iti dau cuvantul ca nu mi-as dori sa fiu in alt loc, decat in cel in care mi-ai aratat ca ma astepti sa ma iubesti !

Si te voi tine strans in brate si visez

Sunt ametita... de dor... mi-e dor sa zbor si sa cant... mi-e dor sa ard si sa ma lovesc de stele... mi-e dor sa imi pun tampla pe norii cei albi si sa adorm visand cu tine....

si, da... mi-e dor sa adun dintre valuri perle si nestemate pe care sa le asez la capataiul zilei si s-o plang asteptand un nou rasarit, cu ochii atintiti in zare...

sunt bolnava... de dor... mi-e dor sa cad cu fulgii de zapada si sa devin poveste pe buzele tale...mi-e dor de-o inmugurire...de vara imi este dor...de-o toamna pe alei... mi-e dor sa ghicesc soaptele tale si sa ghicesc daca ai sa vii intr-un tarziu, mereu surazator si vesel...

mi-e dor sa numar clipele cu tine... sa le numar si sa le adun ca si cum ar fi cele mai pretioase lucruri din lume...
eh... sunt eu... de dor si de zbor fierbinte... in sfarsit... mi-e dor...

Cu grijă am să-ţi stric peretele opac al inimii.
Am să pătrund în vecinicia sufletului.
Neliniştită voi studia fiecare sentiment.
Cu lacrimile mele îţi voi şterge durerile.
Cu zîmbetul meu îţi voi înflori bucuria.
Paşii mei îţi vor lăsa trăiri,o viaţă nouă.
O viaţă în care întregul va fi sacrificat dragostei.
Apoi cu nerăbdare mă voi refugia în lume.
Am să mă uit în ochii tăi dulci.
Cu sclipiri în priviri îţi voi şopti:
„Te iubesc”
Tu,te vei adresa ca uneii străine:
„Cine eşti , ce doreşti ?”
Mirată am să înţeleg că te-am făcut fericit din-ăuntrul inimii ,
Uitînd de mine.
Cu lacrimi îţi voi şopti :
„Te iubesc„
Tu indiferent,te vei întoarce şi îţi vei continua drumul.
Drumul creat din flori.
Flori create din lacrimi.
În jurul inimii mele vor începe să crească spini.
Ştiu,că cineva va putea să-mi strice peretele din spini al inimii.
Aşa cum am făcut eu.
Dar nu voi permite.
Fiindcă
Te iubesc...

Jertfa iubirii...

Sunt singurul actor ce a ramas pe scena
Aproape-ncremenit in linistea deplina
La tampla mi se zbate suparator, o vena
Necontenit ma-ntreb daca am avut vreo vina...

Am calculat cu grija chiar fiecare pas
Am impletit cu grija si gesturi si expresii
Esecul m-a lasat far' de putere-n glas
In minte am ciorchine de umbre si depresii

Tangoul de iubire mi-a-ntunecat gandirea
Si-am ignorat semeata meschinii spectatori
Aplauzele false imi confirmau menirea
Mi-atribuiam coroane de lauri si de flori.

In inocenta mea uitasem ca in viata
Se numara amorul sarind din doi in doi
Iar in cosmarul propriu dansam cu o paiata
Care purta in sine o inima de sloi.

O taraiam cu truda pe ritmul pasional
Necugetand la ziua cea neagra a istovirii
Ma ruineaza astazi acordul de final
Prea mare a fost jertfa ce-am inchinat iubirii.

Din cer te-ntreb

Sa-mi spui daca ma mai iubesti
Si amintirile-ti mai sunt clare
Si flacara daca s-a stins
In pom...daca mai sunt petale...

Sa-mi spui de pescarusii-ntreaba
De ale noastre-mbratisari
Si daca marea se mai uita
Dup-ale noastre sarutari

Sa-mi spui de iarba inca-i verde
Pe pajistea ce ne-am iubit
Privighetori de ne mai canta
Din zori si pina-n asfintit

Sa-mi spui de ploaia ne mai plange
A noastre certuri patimase
Si daca doru-mi poposit-a
In brate de iubire stoarse

Eu spun atat:nu-mi este bine
Si-aici e iarba si sunt flori
Dar asteptarea rau ma doare
Sunt doar suspin si lungi chemari...

Dragostea...

Dragostea este ca un edificiu,iar piatra care sta la temelia acestuia este iubirea, si fiecare zi care trece este inca o caramida pusa la temelia lui. Dar dintr-o singura greseala poate dintr-o vorba spusa in vant, edificiul ce cu greu l-ai cladit, se poate darama, si atunci iti va lua poate mult timp ca sa reconstruiesti ceea ce ai daramat.
motto: CU SPERANTA CA INGERII INVING MEREU ATAT TIMP CAT EXISTA DRAGOSTE ,,
Cel mai rau lucru pe care ti-l poate face cineva este sa te faca sa crezi ca poti avea aripi, ca poti zbura. Si atunci incepi sa visezi, vise pe care ti le hraneste. Si-apoi, deodata, fara nici un motiv aparent iti frange aripile...si te izbesti de pamant...de realitate.
Ciudat este ca nu stii daca acum visezi, daca acum este doar un cosmar din care te vei trezi, sau daca atunci aveai un vis frumos. Cert este ca adevaratul zbor se afla undeva intre aceste doua visari.Si incepi sa speri ca , poate, inca mai ai aripi.Ca nu le-ai pierdut definitiv.
Si-ncepi sa ratacesti,sa iti cauti aripile pierdute, neavand siguranta ca vrei sa le mai gasesti. Poate, atunci, iarasi are sa ti le franga cineva. Se spune ca drumul e mai frumos decat posibilul loc in care ai ajunge. Atunci sa fie oare mai frumoasa cautarea insasi decat zborul in sine? Tind sa cred ca nu. Si, de fapt, ce inseamna, in ultima instanta acest zbor?
Cred ca mai mult credinta decat speranta intr-un vis. Dar e posibil sa crezi intr-un vis? e posibil sa crezi in ceva ce nu exista? Inseamna atunci, oare, ca visul se ridica la rang de realitate? Si-abia acum realizezi ca e totusi doar un vis. Si-acesta e momentul in care aripile dispar...Uneori poti zbura si fara aripi. Zbor ce nu dureaza decat o clipa, zbor ce nu te inalta, ci zbor care te doboara. E asemeni unei caderi de pe o cladire foarte inalta.
O speranta nu-i destul? Se pare ca nu. Sau poate ca nu mai exista nici o speranta...a pierit, poate, demult...Insa, in drum spre naruirea ei, incerc sa ma agat de urmele abia trasate...hmm...o vad cum se transforma in nisip si mi se scurge prin simturi
Insetata de certitudini, nu ma aleg decat cu aripi frante si cu un graunte de nisip...poate,cine stie,candva, acest graunte de nisip va rodi si vor inflori alte fire de nisip...

Ganduri...

Tu m-ai tezit cu-o lacrima fierbinte
Ce mi-a cazut pe-obraz pe cand te aplecai ....
Sa ma saruti si...fara de cuvinte,
Plangand te-am strans in brate caci...plecai

Si printre lacrimi calde si suspine,
Tu mi-ai jurat atunci c-ai sa revii,
ca viata-ti va fi goala fara mine,
si...oriunde voi fi, ma vei gasii!!

Si ai plecat.....
Far' sa privesti in urma!!
Lasind doar urma de parfum ce o iubeam,
Si amintirea dragostei prea scurte.....
Si lacrimi grele-n ochi caci te pierdeam!!

Mi-atat de greu..... Si-atat de frig acum
...Fara caldura imbratisarii tale
si ratacesc insingurata, plangand...
Fara speranta regasirii tale.....!!

Tie..trandafirul meu.

Daca ai fi un trandafir ........dimineata m-as transforma in roua, picaturile sa curga lin pe petalele catifelate si pure ca intr-un dulce sarut de dimineata........mai tirziu m-as transforma intr-o adiere calda ce te va legana duios ca intr-un dans la bucuriei, al vietii........apoi m-as transforma in soare, ca razele ce le voi trimite sa te incalzeasca intr-o calda si lunga imbratisare toata ziua .......si seara te-as pune linga inima mea , sa simti ce puternic bate intr-un ritm ametitor de dragoste, sa-ti tina de cald in noptile reci , sa fiu invaluita de parfumul tau frumos, sa las spini sa ma intepe usor, sa stiu ca esti linga mine, sa fiu sigura cind ma voi trezii .......ca vei fi..........linga mine, dulce trandafir...

IUBIREA

Cand iubesti cu adevarat, iti doresti sa fii mereu cu persoana minunata care te face sa simti ca plutesti. Cand esti in bratele celui drag, simti ca esti in siguranta, ca nimic rau nu ti se poate intampla, ca dispar problemele, supararile, durerile, necazurile... Cand cel drag iti zambeste, se lumineaza totul in jurul tau si iti doresti sa-l vezi zambind mereu pt tine; cand e trist, ti se intuneca sufletul, esti trista ca si el si incerci sa faci totul pt a-i alunga tristetea si a-l vedea zambind iar. Cand iubim, uitam ce inseamna egoismul si rautatea si facem sacrificii pt a-l vedea fericit pe cel care il iubim, pe cel pe care il acceptam in viata noastra, cu defectele si calitatile lui.
E minunat sa iubesti! Uneori, insa, trebuie sa renunti, sa te indepartezi; pt a-i darui fericirea si linistea de care are nevoie, dispari din viata lui, desi simti ca sufletul iti moare si doare cumplit sa nu-l mai poti vedea, sa nu-i mai poti auzi vocea... Nu toti suntem atat de norocosi incat sa iubim, sa fim iubiti si sa ramanem alaturi de cel care ne face sa simtim ca traim cu adevarat; altfel...doar existam.

Semnul

Ma uitam in jur.. cautam un umar, un sprijin. De multe ori nu-l mai vad, am obosit..nu mai vad drumul cel lung.. pe care am pornit.. Am ajuns la rascruce, nu vad semnul.. nu vad nimic din ce mi-ai povestit..Trebuia sa-mi dau seama ca asa v-a fi..
Te-am "citit"..pareai un povestitor mediocru.. Nu trebuia sa ma incred in tine.Trebuia sa pornesc orbeste. Sa nu mai intorc privirea.. sa te urmaresc.. sa vad daca e bine.. M-ai incurcat. Stiam cand am inceput sa urc.. Stiam sau cel putin asa credeam. Te stiam langa mine.. te stiam acolo..
Dar ai ales sa fugi.. sa alergi pe calea cealalta..de care mi-ai spus pe soptite..Recunosc, atunci nu am inteles sau nu am vrut sa pricep ce-mi sopteai..Of.. eram tanara.. plina de sperante.cum sa te cred??
M-ai incurcat.. mi-ai oferit ceva si nu am stiut daca e bine sau nu sa primesc..
Despre cine vorbesc??
Ei na.. despre destinul meu, al tau, al lor..Cel care ne sopteste, ne indruma pasii.. dar noi ne incapatanam sa nu il bagam in seama.. Dar , ce e scris .. in stele.. e al tau.. Se adevereste, vrei nu vrei.. Ce a inceput cu "A fost odata" se sfarseste..Si el stie . Si-ti spune.
Dar nu vezi drumul..calea..te ascunzi.. precum strutul.. daca tu nu vezi.. iti zici "ei nu o sa mi se intample tocmai mie"..si na ti-a pus o piedica .. de-a lungul drumului..te-ai trezit tocmai langa semnul pe care nu-l vedeai sau.. te minteai ca nu-l vezi..Ei si??...

Ai aparut....

Ai aparut de nicaieri,
mi-ai sarutat lacrimile,
mi-ai imbratisat trupul
m-ai facut mireasa sufletului tau,
si mi-ai jurat iubire fara de sfarsit...




Mi-ai daruit zambetul tau,
lacrimile ti se topeau cand ma sarutai,
trupul iti tremura de dorinta,
si ocrotiti de ingeri... ne iubeam...





Doua suflete pereche,
s-au regasit printre oameni,
s-au iubit in linistea noptii
si intr-o zi... mi-ai lasat doar amintirile
si ai plecat fara sa intorci privirea...

Zbor frant

Cel mai rau lucru pe care ti-l poate face cineva este sa te faca sa crezi ca poti avea aripi, ca poti zbura. Si atunci incepi sa visezi, vise pe care ti le hraneste. Si-apoi, deodata, fara nici un motiv aparent iti frange aripile...si te izbesti de pamant...de realitate.
Ciudat e ca nu stii daca acum visezi, daca acum e doar un cosmar din care te vei trezi, sau daca atunci aveai un vis frumos. Cert este ca adevaratul zbor se afla undeva intre aceste doua visari.Si incepi sa speri ca , poate, inca mai ai aripi.Ca nu le-ai pierdut definitiv.

Si-ncepi sa ratacesti,sa iti cauti aripile pierdute, neavand siguranta ca vrei sa le mai gasesti. Poate, atunci, iarasi are sa ti le franga cineva. Se spune ca drumul e mai frumos decat posibilul loc in care ai ajunge. Atunci sa fie oare mai frumoasa cautarea insasi decat zborul in sine? Tind sa cred ca nu. Si, de fapt, ce inseamna, in ultima instanta acest zbor?
Cred ca mai mult credinta decat speranta intr-un vis. Dar e posibil sa crezi intr-un vis? e posibil sa crezi in ceva ce nu exista? Inseamna atunci, oare, ca visul se ridica la rang de realitate? Si-abia acum realizezi ca e totusi doar un vis. Si-acesta e momentul in care aripile dispar...Uneori poti zbura si fara aripi. Zbor ce nu dureaza decat o clipa, zbor ce nu te inalta, ci zbor care te doboara. E asemeni unei caderi de pe o cladire foarte inalta.

O speranta nu-i destul? Se pare ca nu. Sau poate ca nu mai exista nici o speranta...a pierit, poate, demult...Insa, in drum spre naruirea ei, incerc sa ma agat de urmele abia trasate...hmm...o vad cum se transforma in nisip si mi se scurge prin simturi
Insetata de certitudini, nu ma aleg decat cu aripi frante si cu un graunte de nisip...poate,cine stie,candva, acest graunte de nisip va rodi si vor inflori alte fire de nisip...

dreams_store

Opreşte-ţi palmele fierbinţi
pe pleoapele-mi prea ude,
să uit că înc-o dată minţi,
să nu mai vad pe unde
m-am risipit în multe lacrimi,
m-am prefăcut în fade vise;
reinventează-mă din patimi
ale iubirilor ucise..

Oglinda mă reflect-un vis,
ce-n mâinile-i încătuşate
cuprinde o bucată din abis:
am să te-nvăţ de toate,
cum să te minţi că ţi-e frumos,
că viaţa-i bucurie,
că fără rostul-i cu folos -
că ai dinnou copilărie.

Nu mă trezi din vis, drumeţe,
oglinda-i tot ce sunt şi-am fost,
în ale ei mai multe feţe
îmi mai găsesc vreun rost..

E soare si frumos afara......totul infloreste in jur.......si sufletul nostru odata cu natura.....si totusi.....un coltisor e trist........e trist pt ca isi doreste ceva......ceva ce nu a avut niciodata.....dar pt care timpul a trecut...
a trecut timpul plimbarilor prin parc de mina cu iubitul .....a imbratisarilor......a saruturilor pe bancile din parc.....de ce nu am avut parte de ele????.....buna intrebare.....de ce imi doresc acum???....si mai buna intrebare.....m-am gindit sa-mi inchid sufletul cu un lacat mare si greu......o fi bine.....o fi rau???? poate asa nu o sa mai simt durere....sau dorinta....o fi lasitate.....sau...realitate??? sa-mi las sufletul liber sau sa-l inchid si sa-mi accept conditia??? sper sa pot afla intr-o zi....cit mai curind....raspunsul.....imi e teama sa nu faca aripi sufletul si sa nu mai am ce face....va zbura fara sa imi ceara voie.....

फुग...

Sa poti fugi, oarecum, sa sfidezi timpul.
Fug! ... Ca sa ce?... Sa imi treaca mai repede trecutul sau ca sa-mi grabesc viitorul?
Cert este ca pot. M-am pregatit pentru asta. Da. ...

RAOUL DA-MI MANA TA

Tacere terifianta..

Nu am nici remuscari,
Nu am pareri de rau,
Asa am facut totul,
Cum am simtit atunci.

Si tot asa as face,
De va fi la-nceput.
Insa dupa cum vezi,
M-am inselat cam mult.

Ti-am pus tot la picioare,
Tot ce insemn si sunt.
Si in schimbul aceste
Primit-am un cuvant.

E suav si te-ncanta,
Si-ti picura in suflet,
Caldura si speranta,
Dulceata de sarut.

Dar a fost doar atat,
Doar un cuvant a fost,
Apoi a fost tacere,
Tacere de mormant.

Nu am sa-ntreb nimic,
Asa ai vrut si gata,
Ti-am spus c-am sa respect,
Orice vei hotari.

Asa sa fie oare?
Atat de mult sa doara?
Cand se sfarseste totul,
Fara sa fi-nceput macar.

eu , mereu aceeasi , eu...

Imi cer scuze pentru tonul adoptat in ultima vreme.
Se pare ca s-a indragostit Tristetea de mine...
Acum cand primavara isi pune amprenta ...acum cand ghioceii spun "te iubesc"...acum cand
pasarelele in trilul lor ne indeamna la viata , la bucurie la fericire....
Iar lacrimile mele , mereu fierbinti , incearca sa-mi spele ochii de dor...
Dar cum sa scap de el?
M-am nascut din dor ...traiesc in dor ...si-mi este dor!
Mereu imi va fi dor , de dor !